La 25 de ani a creat Google și a distrus gigantul Yahoo!

Lawrence Edward Larry Page și Sergey Brin, au dat peste cap căutarea online cu un motor extrem de simplu față de tot ceea ce exista.

Larry Page, omul care alături de Sergey Brin ne-a adus Google, mașini autonome, sistemul de operare Android și browser-ul Chrome, s-a născut în 26 martie 1973. În 4 septembrie 1998 fonda Google, devenea director, doi ani mai târziu era înlăturat din funcție, iar din 2011 revine din nou  la conducerea acest gigant online. Larry Page este, în esență, Google.

Sergey Brin (născut în 21 august 1973) este omul care se ocupă cu precădere de proiecte futuriste care, de multe ori, necesită bani și nu generează pe măsura așteptărilor.

„Deși despre Google se vorbește drept o companie creată de doi magicieni ai computerelor: Sergey și Larry, Larry și Sergey, realitatea este că Google e creația lui Larry Page, ajutat de Sergey Brin”, scria Nicholas Carlson într-o biografie neoficială a directorului Google.

Larry Page este omul care, după fondarea Google, și-a dat funcția de director, iar pe Brin l-a numit președinte.

Proiectul prin care Larry Page și Sergey Brin s-au remarcat este însă Google. Față de AltaVista și Yahoo!, avea o abordare cu totul nouă, minimalistă. Prima pagină era simplă, doar o casetă pentru a introduce termenii căutați, două butoane și logo-ul. Un deceniu și jumătate mai târziu, puține lucruri s-au schimbat. Adevărata creație a celor doi studenți a fost prezentarea rezultatelor pe baza relevanței. Acest lucru a ajuns să fie cunoscut drept pagerank și se bazează pe un algoritm dezvoltat de Larry Page.

Ce este pagerank? Ei bine, este un algoritm de analiză a link-urilor de pe internet, folosit de Google pentru a acorda o importanță specifică fiecărui element dintr-o mulțime de documente interconectate prin link-uri. Cu cât un site are mai multe trimiteri spre el, cu atât este mai important și este scos în față la căutări.

Dacă pagina A conține un link către pagina B, atunci, implicit, A afirmă despre B că aceasta este importantă, astfel că B trebuie să fie mai bine cotată în indexare. Larry Page a dezvoltat algoritmul pe când era student la Universitatea Stanford și acum este marcă înregistrată a companiei Google. Totuși, patentul aparține Universității Stanford, iar Google deține o licență exclusivă de utilizare a acestuia. În schimbul acestei licențe, Universitatea a primit 1,8 milioane de acțiuni ale lui Google, iar acestea au fost vândute în 2005 pentru 336 milioane de dolari.

Datorită pagerank, Google s-a afirmat drept un motor de căutare eficient și a fost piatra de temelie a universului Google din prezent. Compania a pornit cu o investiție de 100.000 de dolari de la Andy Bechtolsheim, cofondator Sun Microsystems. În prezent, valorează aproximativ 325 de miliarde de dolari.

Yahoo! a trecut, după anii 2000, prin cea mai proastă fază. Motorul de căutare a pierdut din importanță în fața Google și n-a dezvoltat nimic cu adevărat nou, menținându-și utilizatori în Flickr, Yahoo! Mail și Messenger, și alte câteva servicii online mai mici sau mai mari. Totuși, are bani din Alibaba, în care a investit înainte să devină compania gigant din prezent.

La Google însă a fost crescută Marissa Mayer, director al Yahoo! și femeia care a impresionat lumea tech.

Din 2012, ea a condus Yahoo!, a cumpărat Tumblr cu peste un miliard de dolari și a refăcut aplicațiile companiei. A reintrodus mentalitatea de startup la Yahoo!

Sursa: www.playtech.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *