|
Pentru "prietenii" în care nu mai aveţi încredere există mai multe metode de a le afla secretele. Se lucrează de multă vreme la diverse dispozitive care să fie capabile de spionaj, însă cele mai noi şi în acelaşi timp la îndemâna oricui
sunt dispozitivele GSM cu programe modificate. Prin intermediul unui astfel de software puteţi intercepta în timp real convorbirile efectuate sau primite pe telefonul spionat. De asemenea este posibilă primirea de copii ale mesajelor trimise şi primite pe telefonul spionat, puteţi asculta tot ce se întâmplă în proximitatea telefonului spionat, fiind posibilă activarea microfonului de la distanţă apelând telefonul spionat cu un număr special fără ca posesorul acestuia să ştie că este ascultat, puteţi afla locaţia telefonul spionat prin aflarea coordonatelor GSM ale acestuia, puteţi primi contactele din agenda telefonică a telefonului spionat, sau chiar puteţi afla când telefonul spionat schimbă cartela SIM sau închide, respectiv deschide telefonul. Software-ul se poate instala pe sistemele de operare simbian, spre exemplu, pe orice model de nokia din urmatoarele serii: 3250, 5500, E50, E60, E61, E61i, E62, E65, E70, N73, N76, N77, N80, N95, 6110, 6120, 6121. Acest software crează din telefonul respectiv un telefon spionabil. Prin intermediul unor coduri care se trimit prin mesaj se stabileşte numărul telefonului care spionează, şi se activează sau se dezactivează comenzile acestuia. În final dar nu în ultimul rând, toate acestea sunt posibile şi în România, programul putând fi achiziţionat online de la "binevoitorii" autohtoni.
|